Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat o serie de activități pentru creșterea siguranței în două unități de învățământ din Târgoviște și Fieni.
Astfel, au fost desfășurate opt activități informativ-preventive, la care au participat 225 de elevi și 20 de cadre didactice.
Citește și: Camera de Comerț Dâmbovița organizează Gala Topul Firmelor pe 12 noiembrie la Târgoviște
Acțiuni pentru prevenirea violenței și bullying-ului în școli
În cadrul acțiunilor, polițiștii au relaționat cu doi directori ai unităților de învățământ pentru identificarea situațiilor de risc sau vulnerabilităților care pot afecta siguranța elevilor.Discuțiile cu elevii s-au concentrat pe reducerea actelor de violență, prevenirea fenomenului de bullying și combaterea absenteismului.
La aceste activități au participat și polițiști din Serviciul Rutier, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul de Pregătire Profesională.Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru menținerea unui climat sigur în școlile din zonă.
