În această zi, când discutăm despre „bunul simț”, ne referim la un comportament moral și adecvat, adesea perceput ca o categorie etică. Pentru mulți, această noțiune înseamnă că anumite acțiuni sunt considerate frumoase sau corecte, fiind asociate binelui.
Cu toate acestea, sensul originar al conceptului de bun simț are rădăcini în rațiune. Filosoful Descartes, de exemplu, a elogiat bunul simț ca fiind o calitate universală, împărțită în mod egal tuturor oamenilor. El considera că această rațiune, sau bunul simț, reprezintă un centru de greutate al gândirii, un punct de sprijin pentru certitudine și siguranță în judecată.
Citește și: Seara de Carte revine la Târgoviște pentru iubitorii de lectură
Rațiunea și certitudinea în gândire
Potrivit lui Pompiliu ALEXANDRU, bunul simț este echilibrul rațiunii, un proces de gândire exersat corect. Erorile apar atunci când limitele acestei rațiuni sunt depășite, iar în momentul în care ne pierdem în certitudini false, rațiunea iese din matcă. Certitudinea, în acest context, este percepută ca o stare a sufletului, o armonizare a ființei, ce ne certifică că am elaborat un act de gândire corect.
De exemplu, siguranța de sine în exprimare nu înseamnă neapărat că ceea ce spunem este de bun simț sau rațional. Adevărul, identificat cu ajutorul rațiunii, ne oferă o certitudine, dar această certitudine nu trebuie confundată cu bunul simț. A fi sigur pe sine nu înseamnă automat că acțiunile sau vorbele noastre sunt corecte moral sau rațional.
Astfel, Pompiliu ALEXANDRU subliniază că bunul simț și certitudinea nu sunt sinonime, iar înțelegerea diferenței dintre ele este esențială pentru o gândire sănătoasă în societatea actuală.
Conform Gazetadambovitei.ro